Debusolare

Pe străzile astea murdare de iarnă
nu mai ştiu cine sunt când merg:
un picior în faţa celuilalt mecanic,
mă sugrum cu lipsa părului şi cred
că nu mai ştiu de unde vin,
când mă întorc şi când mai plec.

Pe palmele astea uscate de iarnă
curg fluvii ameţite şi eu respir sacadat;
am atâtea dorinţe prinse în fire de păr
încât de lacrimi mă şterg şi privesc în ferestre
nu e nimic dincolo de sticlă iar eu vreau
să mă culc şi să mă trezesc bărbat.

Pe femeile astea frivole şi triste
nu mai am loc să-mi desenez apusurile
şi vreau să se oprească din plâns copacii
când nu mai sunt minus opt ci treişpe
grade în aerul respirat
iar zgomotul de tramvaie se naşte şi moare
între pernele mele treptat.


Ianuarie 6, 2010.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *