Dumnezeic

                     [pentru Mişa]

În searta asta nu eu sunt creatorul –
probabil n-am fost niciodată;
stau pe un scaun, închisă în casă,
am ochii lipiţi de o poză în care
nu e decât o bucată de negru;
ştii tablourile alea pentru neînţeleşi
care se vând pentru sume uriaşe,
în care nu există nimic şi în care
cineva vede totul?
eu n-am unul din alea, în schimb
am o bucată de negru pe-o hârtie
la care privesc;
în seara asta nu eu sunt creatorul –
probabil n-am să fiu niciodată;
pentru că în ochii mei ce privesc la negru
curge o rolă de film aburită
de praf şi alcool;
în ea eu citesc, ca într-o carte de joc
ce mă face să pierd înc-o mână
la poker;
ştiai că în cărţile de joc nu sunt cuvinte?
eu citesc imagini –
uită de dame, de popi, de juveţi
uită de cifre mai mici sau mai mari
eu nu ştiu să citesc;
eu îmi creez imagini –
un fel de tânăr şi neliniştit în care
nikki nu se mai iubeşte cu viktor
cel puţin asta mai ştiu de demult
de când încercam să dorm dup-amiaza;
eu creez fantezii în care
creatorul îşi mângâie femeia erotic
şi îi simte coastele sub amprentele delicate
de scriitor în plină ascensiune
care nu foloseşte niciodată sabia
doar stiloul;
eu văd femei îmbrăcate în alb
efemer suprapuse într-o ceaţă vagă
ce nu pot decât să contrasteze
cu femeia creatorului îmbrăcată în negru
simetrică toată că o făptură perfectă.
În seara asta nu eu sunt creatorul;
creatorul are o femeie aparte
pe care o sărută pasional în suflet;
sunt atât de fascinată de film
încât nu mai ştiu niciodată dacă
imaginile la care mă uit sunt create
de mintea mea de nebună sau doar
derulate.


Octombrie 23, 2009.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *