Insomnie

în sufletul meu se strecoară bolnave
atâtea frunze, toate odată
şi uită-te la mine, am scos dintr-un geamăt
trei cântece amorţite şi am urcat
pe scara socială
două octave;
prin hublourile astea căprui-străvezii
nu mai văd viitor, e totul confuz
în oceane adânci am un armăsar cu trăsură
mă duce la capăt de linie seara
şi mă lasă să dorm cu frunze în suflet
pe caldarâmele pustii;
cu toată dragostea asta nu am ce să fac
ia-o şi ascunde-o în palmă şi fugi!,
nu ştie nimeni de mine, de tine
şi nimeni nu poate
în nopţile albe, fără ploaie şi vânt
să-mi ţină ochii larg deschişi
când tac si plâng.


Aprilie 12, 2010.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *