Iubire?

                     – Poate alţii, noi poezie.–
                                       [pentru fantoma domnului Stănescu]

Ce vânturi pe creste îmi suflă un gând
şi ce gânduri în creştet îmi suflă un vânt
şi ce dure sunt mâinile tale pe mine
ca praful pe care îl respir atunci când
te sărut.

Pasiune aş spune, nebunie ai spune,
mi-ai închide ochii peste ochii tăi –
acele găuri dintr-un craniu frumos
distrus de alcool dar cărat între scânduri;
mă întind lângă tine şi încep să-ţi şoptesc:

– Maestre, te-aş strânge în mâini şi aş plânge
să mă amestec cu tine-n noroi-poezie
şi să-ţi cânte în suflet cuvintele mele;
e vânt în sicriu când mă-ntind lângă tine
şi îmi vâjâie-n cap idei de-a muri.

Atunci tu clipeşti şi zâmbeşti şi mă-ntrebi:

– Dar de ce vrei să mori să te frângi ca o cretă
răspândind peste toate un praf alb de piele,
căutând în adâncuri de gropi de morminte
ceva ce nu poate, nu vrea să mai fie?
– De ce vreau să mor? Ca să fiu lângă tine,
să te scutur de viermii pe care îi porţi
şi să ştii să îmi spui doar cuvinte de Negru
când zburăm amândoi în ploaie de pene.
Nu vrei să iubeşti, asta îmi spui?
Că nu vrei să iubeşti, că nu vrei să…iubeşti?
– Nu îmi pune în buze cuvinte pe care
nu le-am spus şi nu o să le spun.
Eu doar vreau să rămâi cu sânge în vene
să poţi să pluteşti ca un tablou iluzoriu
pân’ la mine la cruce sâmbata la prânz
şi să-mi citeşti pe sub ploaie
cum zici că mă iubeşti.
– Ştiu că-ţi place să auzi cum jelesc
că sunt vie şi caldă şi rima mi-e albă
pe cand tu rămâi doar un mort îngâmfat
ce mă simte că-i calc pe criptă şi geme
şi ar vrea să mă-mpingă în mare păcat
dar de moartea mea –sânge– se teme.

Altădată – revăd– te-ai strâmbat şi ai râs
când am lăsat capul în piept şi am plâns.

– Că e rece afară şi te plouă? – ai zis.
–Că mă doare iubirea de morţi. – am răspuns.


Februarie 28, 2008.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *