Relație

                     [pentru R.M]

Mă sfâşie dorinţe mute,
În râuri albe, buze slute,
Mă sfâşie absenţa noastră
În cioburi late de fereastră.

Că ne-am desprins din crengi
Trecute,
Peste deşerturi colorate,
În braţe albe, buze slute

Şi mi-e… mai dor de noi, de tine,
De urmele de pe tavan,
Când mă ascund în vechi noroi,
Iubitul meu e paravan.

Şi parcă… e mai cald afară,
Mă minte soarele în faţă;
Dar lasă, vestea mea pierdută
Mai vine înc-o dimineaţă…

Când te mai văd, pe sub balcoane
Cântând la una, două, trei…
Iar eu m-ascund să nu mă vadă,
În fum de lacrimi,
Ochii tăi.


Ianuarie 16, 2008 viagra officiel prix.

Opinie

Mi se pare c-a trecut,
Atât de mult de-atunci
Dar poate,
Când mă strecor pe sub fereastră
Tu o să ştii să te apleci,
Să mă săruţi pe fruntea udă
Şi să-mi şopteşti pe înserate
Cuvinte multe,
Ude toate.

Mi se pare c-a trecut
Prea puţin de-atunci,
Dar poate,
Când mă aplec să te întind
Peste saltele colorate,
Tu să-mi săruţi un vârf de buză
Şi să-mi şopteşti că mă adori
Să-ti fiu şi târfă,
Dar şi muză.

Mi se pare c-a trecut
Indefinit de-atunci,
Dar poate,
Când din umbre se va naşte
Încântătoare, o idilă,
Mai albă, cum îţi place,
Să mă trezeşti să-mi spui timid
Că-i zi şi poate-ar trebui
Pe drum să mă întind.

Mi se pare c-a trecut –
Că n-a trecut,
Dar poate,
Când va trece-ntrun final,
Tu ai să ştii să fii departe,
Să nu încerci să mă păstrezi,
Să nu culegem amândoi,
Din tot ce-a fost cândva idilă,
Cuvinte triste, eu şi noi.


Ianuarie 22, 2008.

B’estfest 2013

So this happened. I had honestly been waiting for this for a long time, especially since Katy bought us tickets ages ago, when they were still cheaper and apart from Greece, this is all we’ve been waiting for. As opposed to previous years, I actually manned up and went for all three evenings, because I missed concerts and the great feeling I get whenever I attend this kind of events. With the major turn off that kids on drugs kind of killing my mood, I will focus on the good parts.

Texas. Texas was a major thing. The biggest thing. I grew up listening to that band; I honestly don’t know who listened to Texas in my family, or how I managed to grow up knowing their songs, but the second I reached that first row and held on for dear life to the metal bar, I was happy. Not to mention how fucking brilliant it was to have Spiteri casually say her guitar was fucked. I breathed and lived through that concert. She mentioned how she had too much whiskey at one point before writing a song and I swear you could hear my happy yell all the way to fucking Hell. Because whiskey and fuck you, that’s why. I screamed “In Demand” louder than anybody else (or so it seemed) because that song means so much to me and even more because Alan Rickman is brilliant in it (as he always is). And I swear none of the members of Texas expected to have such a large fan base in Romania. Not to mention the ages of those people, whom I felt close to for the simple reason that they all screamed their lungs out.

Long story short, this was a success. Minus the 12 year old kids on drugs. That sucked.

 

P.S. I fucking love concerts.

Autoportret

Mâinile mele sunt uscate
ca nişte crenguţe de brad vândute
în ziua de crăciun, îngheţate,
uscate şi vechi;
degetele mele sunt creioane
cu cărbunele mort,
care nu desenează, nu scriu
nu vorbesc;
acum un an, mă gândeam că viaţa
nu poate fi mai frumoasă
anul ăsta, în octombrie
mintea mea e la fel de vie
ca dumnezeu;
unghiile mele nu zgârie,
sunt nişte cioturi de copaci
amorţite
cu care nu aş putea să-mi tai venele
nici dacă aş vrea;
ochii mei sunt globuri de cristal
atât de plânse încât
în ele nu se mai vede nici ceaţă;
genele mele, de atâta măturat inutil
s-au precipitat pe obraji
într-o lapoviţă agitată
de august.

În casa cu oglinzi în care stau
îmi dau seama că sunt atât de ştearsă
încât reflecţia mea nu mai apare deloc;
de atâta suflet îndoit, m-am îndoit şi eu
şi sunt un cer cu-n curcubeu
fără culori;
sânii mei, presăraţi cu
picături de cola
se ascund de mine sub piele –
am încetat de mult să îi mai caut
cu privirea;
piciorul meu drept, acolo unde
am avut buze umede sărutând
s-a frânt sub gândul fugitiv;
în craniul în care stau nu mai e
niciun gând –
doar eu mai sunt, ascunsă în occipital
şi de acolo privesc în două televizoare vechi
fără tub
lumea care nu mă cunoaşte
dar pe care o cunosc
nevoit.

Părul meu este o funie putredă
pe care mă caţăr în fiecare noapte
mă rog de ea în jurul
gâtului să mi se-nnoade:
eu n-am să fiu frumoasă
niciodată.


Octombrie 10, 2009.

 

Dedublu

uite lacrimile toate
cum se scutură din gene
plouă vara
plouă toamna
mi se pare prea devreme
prea târziu și prea departe
cum să fiu eu cea dintâi
cea din urmă, cea din toate
când nu am putut nicicând
să îmi fiu complet aproape

uite frunzele cum mor
cum se scutură și sar
de pe crengi pe jos, pe lângă
mâine o să vrea să ningă
iar eu prea curând sau poate
prea târziu să mă trezesc
o să vreau să-mi fiu aproape

cine poate să m-aducă
unde n-au fost decât ei
când eu i-am cărat în spate
și pe mine m-am uitat
desiubita, îngropată
în trecut – mult prea departe

și încerc să mă adun
dar mi-e mult prea frig și ninge
și s-a scurs, cât am lipsit,
tot adâncul dintre timpuri
în prea multă nerăbdare
și prea multe amintiri
toate-s vechi sau mi se pare
că-s născute din delir

și-nchid ochii, suflă vântul
suflă cineva în ceafă
undeva pe lângă mine
am trecut țipând, în grabă
și mă caut și acum
mă găsesc doar câteodată
astăzi nu – astăzi e frig
și mă ninge și nu știu
cine sunt și unde plec
dar zâmbesc: aud acasă
clopotu-a-nceput să bată…


August 1, 2010.

Post mortem

                     [in memoriam E.A.D.]

Câte rotunduri numărate au trecut,
sfâşiindu-mi auzul cu pumnalul minutar
lăsându-mă să văd, zăcând pe o podea
cum se scurge anemic istoria
şi cum, tremurând din suflet
mă scurg şi eu cu ea.

De câte ori mi s-a zbătut inima
la unison cu ticăitul limbilor străine
urlând, sfâşiind toată acea faţadă –
viaţa mea e o clădire pe care
stă să plouă cu ploaie acidă
în scânduri de stejar să mă închidă.

Câte izvoare s-au născut din mine
şi cât pot să urăsc sarea iodată
ce se scurge cu istoria, cu moartea odată ¬–
adevărate surse de ploaie
pe câmpiile de piele îmbibate cu plâns
neşfârşit, nesigur, nespus.

Cât de podea îmi e targa,
suflată de vânturi;
eu zac şi ascult cum se flutură timpuri
pe lânga sufletul meu ros
de moliile-patimi
şi respir şi decid
să stau cu capu-n jos
să mă spăl pe păr cu lacrimi.


Noiembrie 4, 2008.

Atee

Mie mi s-a sfâșiat inima în trei
ca o cruce
sunt tatăl și fiul și sfântul duh
și nu m-am închinat la nimeni de mult;
sunt o rebelă în sufletul meu sfâșiat și el
în nord și vest și sud
am urât estul de mic copil
era comunismul care mă închidea în el;
sunt o rebelă în palma sfâșiată și ea
în obsesie și poezii și sssex;
pe mine m-au sfâșiat rebelii de mult
în trei
sfântul duh și tatăl și fiul
pentru că sunt a tuturor, o rebelă
în inimă, în suflet și în palmă
ca o cruce murdară de păcatele
celor care nu cred –
nu e nimic în care să crezi;
eu am o minte sfâșiată în trei
în mine și în el și în ea
împărţită îmi pare bizar creativ
despărţită de garduri mucegăite de timp
cu steaguri goale arborate distins
ca monarhia absolută pe care
o vreau
în suflet, în inimă, în palmă, în minte;
pe ochii mei a nins cu ploaie
sfâșiată în trei
în durere, în zâmbet și în iubire
atât de murdare, toate trei
ca entităţile religiei pe care
nu o ţin nici aproape
nici departe
deloc;
eu am iubire sfâșiată în trei
la care am pus punct de mult
în amin.


Decembrie 3, 2009.

Post-coit

Inima mea e făcută din două picioare
care se deschid la atingerea ta
strălucind într-o aură de fericire,
definind fericirea ca un scurt acces
de euforie incontrolabilă şi proastă.
Picurând, eu mă zbat în subzistenţă venală
căci sângele meu a luat o curbă greşit
şi goneşte cu o sută patruzeci la oră
pe autrostrada sinistră
căutând un sfârşit.
Esenţial, timpul meu e letal:
cu cât e mai mult, se întinde în spaţiu
depăşinind una graniţă de necuvântat
strecurând printre gene
cadâne-n palat.
Iar sultanul din suflet mă atinge şi el
şi descoperă că inima mi-e numai o sfoară
tăiată-n jumate, înnodată şi udă
de prea multe suferinţe precare.
Iar sultanul e numai proiecţia mea,
într-un vis, doar urmare a unei mari fericiri ¬–
fulgere scurte, aproape de mine
fericiri dintr-o mână,
iluzii din tine.


Septembrie 24, 2008.

Trasee

                     [pentru fantoma domnului Stănescu]

pe marginea drumului sunt pietre albastre
de soare pe creștet mă țin de morminte
și suflă doar nimeni, nu simt nicio frunză
dar crede-mă că vin să te văd, să-ți citesc
răgușit, tabacic pentru aduceri-aminte

pe mijlocul drumului văd o umbră imensă
mă cutremur și adânc știu că nu este
decât un fel de iluzie vitregă
născută se pare din lumină și minte
când pe drum îmi creez propria poveste

la capătul drumul te-am găsit nemișcat
Bulgakov mi-a șoptit eu să fiu Margareta
iar tu să fii maestrul și nimeni să nu știe
că atunci când închid ochii, cu mâna pe mormânt
eu sunt de fapt Ioana și tu rămâi Nichita.


Iunie 17, 2010

Păcate

                     [pentru Ioana]

dragostea mea,
trăiești în mine ca o venă
care pulsează noaptea,
departe de mine, atât de departe
prin vene îmi curgi,
în ochi îmi aluneci
prin geamurile sparte

dragostea mea,
adormi când adoarme și noaptea
cu mâna ta
în mâna mea
cu pleoapa închisă
cu pleoapa deschisă
cu țigara în gură
respiri numai seara

pe culmile umbrelor, când trec
mă apucă de mână disperarea
tu te apleci spre cer în fiecare seară
iar eu tresar când mă gândesc
că azi te văd întaia oară


Aprilie 19, 2010.