Împreună

                     [pentru Ilinca]

Uită-te pe geam să vezi cât sânge rece
se-ntinde peste toate şi uite!, vezi pe stradă,
tot viscolul cum trece?
Acum închide ochii, întoarce-te la mine…

Eu te întind în pat şi te fixez cu gura
pe fruntea ta mi se desfac, în avalanşe mici
toate durerile şi ura
şi printre ele se strecoară, alunecă laconic
un fel de dragoste nebună, se-ntinde şi se roagă
de pielea ta s-o iei;
tu doar deschide-ţi ochii şi spune-i că o vrei
şi ea se va desface din frânghie în sfoară
din sfoară în bumbac
şi te va îmbrăca aproape ca o piele
în gusturi de ţigară.

Sufletele noatre sunt permanent stricate
ei ne-au făcut asta,
ne-au împroşcat cu ură
iar noi am absorbit-o
în metri de tifon
care ne este piele;
ei ne-au făcut asta
doar uită-te-n oglindă
uită-te la mine
uită-te la noi
cum ne întindem noaptea
pe paturi de spital
şi ne cunoaştem bine
şi ştim că vina toată
le aparţine lor.

Noi ne cunoaştem bine,
ştim ce înseamnă ura,
cum se ascunde-n palme
când ne frecăm pe faţă
şi nici bretonul parcă
nu vrea să se aşeze;
iar sufletele noastre
cu cancer între vene
au devenit deodată
când ne-au adus pe lume
un fel de ciudăţenii
pe care curge ura
atât de deasă astăzi
şi ieri –
întotdeauna.


Februarie 10-12, 2010.

Aurolacii nu visează iarbă

                     [pentru Ilinca]

Eu nu ştiu să cumpăr cadouri;
n-am ştiut, probabil, niciodată
şi în fiecare zi de sâmbătă
visez să iau tramvaiul treişpatru
care să nu mă ducă la Dristor sau Obor;
în fiecare zi de sâmbătă visez să iau tramvaiul
treişpatru ca să pot să zbor.
Eu nu ştiu să iubesc;
aici mint, e uşor de înţeles…
în fiecare zi a săptămânii mă mint pe mine
că pot să nu mă îndrăgostesc;
în fiecare zi a săptămânii mă urc în metrou
şi vreau să uit că trebuie să cobor
la o staţie oarecare, să încep să trăiesc.
Eu nu ştiu să mă îndrăgostesc;
mi se pare atât de greu să încep să simt
prea multe lucruri în acelaşi timp…
în fiecare lună din an vreau să fie sărbătoare
ca să pot să îmi înmulţesc galeria de artă
cu desenele tale.
Eu nu ştiu să iubesc;
vezi tu, îmi place să mă mint
că nu ştiu să cumpăr cadouri, ştiu doar să scriu
că nu ştiu să iubesc, ştiu doar să scriu
că nu ştiu să mă îndrăgostesc, şi nici să scriu
mă mint zilnic că nu mai ştiu;
eu nu ştiu să deosebesc ulcerul de fluturii în stomac
şi vreau în fiecare zi să te sun să îţi zic:
― Idioato, m-am îndrăgostit de mult de tine,
de culorile tale, şi foile de pe peretele meu
de bretonul tău negru şi de mintea ta blondă
şi simt că mai mult de atât nu pot să fac;
dar vreau să vii la o cafea la mine…


Decembrie 28, 2009.

Proaspăt

Deschide-mi palmele şi vezi
atâtea femei cu ochii închişi
prin pleoape se aprind şi se sting neregulat
lumini de neoane pe hol de spital
cu irisuri verzi;
nimeni nu ar trebui să-mi spună în ce să cred
pentru ca această credinţă e
de mult prăfuită
uitată, îngropată, cusută la buze
şi aruncată în mare
cu pietre legate de mâini,
de suflet, de picioare;
deschide-mi pleoapele şi vezi
atâtea dureri cu ochii deschişi
cu irisuri scoase
aruncate-ntr-o parte
inexplicabil de verzi;
nu ar trebui să-mi spună în ce să cred
pentru că această credinţă e
suflată cu praf de durere aurit
destinat să fie ascuns privirii
respirat constant în plămâni
stricaţi
de tutun şi tutun şi tutun
înainte şi după ora trezirii;
deschide-mi sufletul şi vezi
atâtea cuvinte în martie aprilie
creionate în cărbunele cel mai încins
cu ochii deschişi, de primăvară nebună
isterici bolnavi şi aprinşi
coloraţi de mine ochii mei sunt
verzi.


Decembrie 9, 2008.

Tomnatic

Nu plânge, iubito, sunt lacrimi destule –
în părul meu s-a ascuns un evantai de scrum;
pe patul meu stai întinsă şi ştii c-o să doară
nu plânge, iubito,
plouă destul afară.

Nu plânge, iubito, mai fumeaz-o ţigară;
chiar dacă toamna a venit
noi ne uscăm împreună şi cădem
cu frunzele lui Stănescu atunci când
bate vântul mai tare afară.

Nu plânge, iubito, respiră-mi parfumul –
miroase a ploaie, ai vrea să ne plouă?;
întinde-te-n pat lângă mine şi dormi;
chiar dacă murim,
murim amândouă.

Nu plânge, iubito, sărută-mi obrazul;
noi suntem fecioare, normal că murim –
ne-am născut din stejar şi acum cădem;
cu mii de kilometri la oră
şi cu droguri în sevă plutim.

Sau plângi, iubito, cât poţi tu de tare!;
să nu cumva să ne uscăm complet –
afară nu mai plouă, aşa că plângi, iubito,
să nu apuc să mă aprind degeaba
în suflet.


Septembrie 8, 2009.

Priveghi

Uită-te la mine
eu mă uit fix la tavan
am ochii larg deschiși și sticloși
sunt uscați de alcool, roșii și morți
și eu sunt moartă, întinsă pe o masă;
tu uită-te la mine
eu mă uit fix la tavan
în oglinda în care nu mă mai văd de trei zile;
tu uită-te la mine
eu mă uit fix la tavan
și am ochii înghețați de prea multe lacrimi
ce s-au scurs din ei;
uită-te la mine
cum m-au întins pe o masă
am cinci inele pe mâini
fard negru la ochi
și doi nasturi descheiați la cămașă;
uită-te la mine
eu mă uit la tavan
ar trebui să mă văd
dar sunt moartă deja de trei zile
miros a Dior de pe pielea ta
și vag a cadavru pe care
l-au spălat zilnic, de trei zile, cu Dove
am pielea mai moale
și complet nemișcată;
uită-te la mine
eu mă uit la tavan
prin geam nu se vede nimic
în afară de întuneric
e noapte
a nins și luminile toate sunt stinse
și mă gândesc cu groază
uitându-mă la tavan
(tu nu te mai uiți de un minut întreg la mine)
că o să mă îngroape.


Ianuarie 25, 2010.

Insomnie

în sufletul meu se strecoară bolnave
atâtea frunze, toate odată
şi uită-te la mine, am scos dintr-un geamăt
trei cântece amorţite şi am urcat
pe scara socială
două octave;
prin hublourile astea căprui-străvezii
nu mai văd viitor, e totul confuz
în oceane adânci am un armăsar cu trăsură
mă duce la capăt de linie seara
şi mă lasă să dorm cu frunze în suflet
pe caldarâmele pustii;
cu toată dragostea asta nu am ce să fac
ia-o şi ascunde-o în palmă şi fugi!,
nu ştie nimeni de mine, de tine
şi nimeni nu poate
în nopţile albe, fără ploaie şi vânt
să-mi ţină ochii larg deschişi
când tac si plâng.


Aprilie 12, 2010.

Stadioane la etajul 8

                     [pentru fraţii mei, doi]

Eu nu mai sunt de mult fată;
ştii câţi bani, târfe şi fotbal am în cap?
pe umeri mei s-a nins cu testosteron
aşa cum ningea iarna când eram copii;
bine, când eram eu copil –
aici mi-am dat ochii peste cap,
probabil au ajuns la cer;
am în cap numai petreceri
telefoane, băutură şi canastă
fulger;
eu am devenit un băiat aparte
cu unghii roşii, cu machiaj puternic
mi-am vopsit, îmi pare, şi părul mai roşu
doar doar om semăna mai tare;
am furat creioane mecanice
şi calculatoare cu care tu ai făcut liceul
sunt pe rafturile mele acum;
sunt o neînţeleasă, ştiu
nu mai îmi spune şi tu;
eu nu pot să îţi aduc un băiat acasă
pentru că ar fi un fel
de securitate postbelică;
noi avem inima aleasă
toţi trei pentru acelaşi lucru –
ţin cu ac milan, real madrid, şi petrolul
şi am sărutat ani de zile televizorul
când dădea adrian ilie gol
pentru culoarea albastră
(şi roşie şi galbenă);
eu cânt la chitară în pădure
şi sunt multe lucruri pe care nu le ştii
probabil cândva, la whiskey si redbull
o să ne căutăm adânc
în memorii.


Octombrie 23, 2009 viagra recherche.

Autoportret

Mâinile mele sunt uscate
ca nişte crenguţe de brad vândute
în ziua de crăciun, îngheţate,
uscate şi vechi;
degetele mele sunt creioane
cu cărbunele mort,
care nu desenează, nu scriu
nu vorbesc;
acum un an, mă gândeam că viaţa
nu poate fi mai frumoasă
anul ăsta, în octombrie
mintea mea e la fel de vie
ca dumnezeu;
unghiile mele nu zgârie,
sunt nişte cioturi de copaci
amorţite
cu care nu aş putea să-mi tai venele
nici dacă aş vrea;
ochii mei sunt globuri de cristal
atât de plânse încât
în ele nu se mai vede nici ceaţă;
genele mele, de atâta măturat inutil
s-au precipitat pe obraji
într-o lapoviţă agitată
de august.

În casa cu oglinzi în care stau
îmi dau seama că sunt atât de ştearsă
încât reflecţia mea nu mai apare deloc;
de atâta suflet îndoit, m-am îndoit şi eu
şi sunt un cer cu-n curcubeu
fără culori;
sânii mei, presăraţi cu
picături de cola
se ascund de mine sub piele –
am încetat de mult să îi mai caut
cu privirea;
piciorul meu drept, acolo unde
am avut buze umede sărutând
s-a frânt sub gândul fugitiv;
în craniul în care stau nu mai e
niciun gând –
doar eu mai sunt, ascunsă în occipital
şi de acolo privesc în două televizoare vechi
fără tub
lumea care nu mă cunoaşte
dar pe care o cunosc
nevoit.

Părul meu este o funie putredă
pe care mă caţăr în fiecare noapte
mă rog de ea în jurul
gâtului să mi se-nnoade:
eu n-am să fiu frumoasă
niciodată.


Octombrie 10, 2009.

 

Dedublu

uite lacrimile toate
cum se scutură din gene
plouă vara
plouă toamna
mi se pare prea devreme
prea târziu și prea departe
cum să fiu eu cea dintâi
cea din urmă, cea din toate
când nu am putut nicicând
să îmi fiu complet aproape

uite frunzele cum mor
cum se scutură și sar
de pe crengi pe jos, pe lângă
mâine o să vrea să ningă
iar eu prea curând sau poate
prea târziu să mă trezesc
o să vreau să-mi fiu aproape

cine poate să m-aducă
unde n-au fost decât ei
când eu i-am cărat în spate
și pe mine m-am uitat
desiubita, îngropată
în trecut – mult prea departe

și încerc să mă adun
dar mi-e mult prea frig și ninge
și s-a scurs, cât am lipsit,
tot adâncul dintre timpuri
în prea multă nerăbdare
și prea multe amintiri
toate-s vechi sau mi se pare
că-s născute din delir

și-nchid ochii, suflă vântul
suflă cineva în ceafă
undeva pe lângă mine
am trecut țipând, în grabă
și mă caut și acum
mă găsesc doar câteodată
astăzi nu – astăzi e frig
și mă ninge și nu știu
cine sunt și unde plec
dar zâmbesc: aud acasă
clopotu-a-nceput să bată…


August 1, 2010.

Atee

Mie mi s-a sfâșiat inima în trei
ca o cruce
sunt tatăl și fiul și sfântul duh
și nu m-am închinat la nimeni de mult;
sunt o rebelă în sufletul meu sfâșiat și el
în nord și vest și sud
am urât estul de mic copil
era comunismul care mă închidea în el;
sunt o rebelă în palma sfâșiată și ea
în obsesie și poezii și sssex;
pe mine m-au sfâșiat rebelii de mult
în trei
sfântul duh și tatăl și fiul
pentru că sunt a tuturor, o rebelă
în inimă, în suflet și în palmă
ca o cruce murdară de păcatele
celor care nu cred –
nu e nimic în care să crezi;
eu am o minte sfâșiată în trei
în mine și în el și în ea
împărţită îmi pare bizar creativ
despărţită de garduri mucegăite de timp
cu steaguri goale arborate distins
ca monarhia absolută pe care
o vreau
în suflet, în inimă, în palmă, în minte;
pe ochii mei a nins cu ploaie
sfâșiată în trei
în durere, în zâmbet și în iubire
atât de murdare, toate trei
ca entităţile religiei pe care
nu o ţin nici aproape
nici departe
deloc;
eu am iubire sfâșiată în trei
la care am pus punct de mult
în amin.


Decembrie 3, 2009.